Loredana Groza este în prezent una dintre cele mai bune voci ale României, însă şi aminteşte cu nostalgie faptul că pentru a ajunge cunoscută a fost nevoită să facă diverse compromisuri şi sacrificii.
Loredana Groza se bucură acum de tot succesul şi dragostea publicului, însă îşi aminteşte că începutul nu a fost uşor nici pentru ea. Artista a dezvăluit că pentru a urca pe scena a trebuit să trişeze, acceptând compromisul de a se da mai bătrână decât este.
Mai mult decât atât, vedeta a mărturisit că o bună perioadă a fost interzisă, neavând voie să apară la nicio televiziune.
”Prima dată când am păşit pe o scenă la Oneşti a fost o bucurie foarte mare. Faptul că am stăpânit un text şi un personaj a fost uimitor. În ciuda faptului că nu mă lăsa conform regulamentului, pentru că aveam 14 ani şi trebuia să ai 17 ani, m-au băbit. Mi-au pus ochelari. Fiind dintr-o familie modestă, am realiztat că trebuie să fii tu însuţi şi să-ţi placă la nebunie ceea ce faci. Un alt moment care a fost negativ, dar care mi-a dat o altă viziune asupra ceea ce am de făcut, prin faptul că am avut cel mai bun album din România, am fost interzisă, nu puteam decât să particip prin televiziune. Şi apariţia mea în concertele live era o problemă, veneau peste mine. A fost o perioadă destul de tristă din viaţa mea. Eram dornică să împărtăşesc fiecare moment. Trebuie să învat şi să am curajul să mă exprim direct prin muzică. Te naşti cu un har, cu o voce, dar ea trebuie întreţinută”, a povestit Loredana Groza.